Oportunităţi ratate

Îmi cer iertare pentru bâlbâieli, recunosc, am făcut înregistrarea în pripă şi nu am petrecut prea mult editând-o. Promit să mă perfecţionez, şi să acord mai multă atenţie exprimării corecte, ori a editării şi montajului.

Amicul nostru Iuda

Toată săptămâna am auzit vorbindu-se despre Isus, despre jertfă şi salvare. Am fost salvaţi.

            Dar, ştiţi de cine nu am auzit vorbindu-se săptămâna aceasta? Iuda. Da, ştiu, oaia neagră a clubului, dar vreau pentru câteva secunde să ne descreţin minţile, să ne scoatem masca bisericească de pe faţă şi să ne comportăm ca atare, ca oameni ce greşesc şi pe lângă asta, recunosc când o fac. Ştiu, e foarte dificil, dar dacă o fac eu, o faceţi şi voi.

            Bun, acum că masca e pusă la o parte, care este părerea voastră generală despre Iuda şi ceea ce a făcut?

            Mulţi spun ’’Eu nu L-aş fi vândut niciodată, eu aş fi fost mai bun, eu aş fi făcut lucrul corect.’’, dacă nu L-ai vinde, de ce Îl vinzi în momentul de faţă? De ce unii vă ascundeţi credinţa atunci când nu puteţi beneficia de pe urma acesteia, ba dimpotrivă, s-ar putea să aveţi probleme? La şcoală, Îl vindem alegând să râdem în grupul de prieteni când unul dintre ei înjură de Dumnezeu, Îl vindem când alegem să fim mai bătăioşi decât cel mai bătăios şi jalnic om.

            Treizeci de arginţi ori o adolescenţă fără a fi tachinat de către colegi pentru corectitudine şi principii, treizeci de arginţi ori un şef satisfăcut, treizeci de arginţi ori un compromis. Toţi suntem la un moment dat prieteni de cataramă cu Iuda. Ceea ce contează este ce o să faceţi de acum înainte.    

Ce înseamnă sacrificiul lui Isus pentru noi (în ziua de astăzi) şi, încotro mergem?

Saga Stone - Ce înseamnă sacrificiul lui Isus/ Încotro mergem?Rre

Asculta mai multe audio acustica 

Această înregistrare nu a fost făcută pe baza unui scenariu, nici măcar pe baza unui text scris; îmi cer scuze pentru bâlbâieli şi repetiţii, sunt încă un orator în dezvoltare. A fost 100% 'free style'.

Vise

Astăzi când m-am trezit de dimineaţă am auzit vântul bătând în geam. Am avut un vis cu ochii deschisi, se făcea că am ieşit în curte şi am simţit cum ceva a trecut în viteza prin faţa mea. Am stat o clipă si a trecut în sensul opus, deşi nu am vazut ce era făcea valuri în vânt. Întinzându-mi mâna, am prins de o sfoară groasă pe care nu o vedeam clar . Şi, ţinând bine de ea, mi-am sprijinit picioarele de maşină şi trăgând am deschis cerurile. A ieşit soarele.

Marius vrea să fim vechii copii

Eu simt că oricând aş lua în mâini singurele două fotografii pe care le am cu mine de pe vremea când eram copil în fasa aş putea să fiu iarăşi în pătuţul din surcele care acum zace prăfuit în pod, ori, cu suzeta agăţată cu un ac de bluziţă.

Nu îmi amintesc să fi auzit paşi grăbiţi în jurul patului meu şi nu îmi revine pe limba gustul metalic al propriului sânge cu care era sa ma înec pe când aveam doar două luni, şi nici nu îmi amintesc să fi auzit pocnitori răsunând afară când ceasul a arătat ora doisprezece, primul revelion din viaţa mea, revelion pe care l-am petrecut pe patul de spital. 

Îmi amintesc de ziua în care Ada a venit fugind spre casa unchiului meu spunând că a murit matuşa Stela, cea care a avut grijă de mine  împreuna cu bunica pe când eram abia un pumn de om. Îmi amintesc că mai devreme în acea zi am smuls toate florile din parcul bunicii mele şi i le-am adus. Am umezit prosopul şi i l-am pus iarăşi pe frunte. Ultimele ei cuvinte adresate mie au fost: „Nu trebuia să aduci toate florile,  şi noi avem flori in parc.”. Îmi amintesc de bucatarioara mică din spatele casei, căruia noi îi spuneam ‚sobiţă’, în care iarna era imposibil de cald şi mirosea a nimic altceva decât a jumaruţe făcute din piept de pui. Cât de mult am putut să o iubesc ... 

Îmi amintesc  mereu mă punea la masa, şi îmi amintesc de acea zi în care intrând în bucataria mare am văzut-o, ii dădea uneia dintre nepoatele ei in carti de Tarot. Pe mine m-au rugat să ies afară. Îmi amintesc de cum lumina se răsfrângea în bucatarie,  lumina de-un portocalie aprins a apusului se strecură prin găoacele perdelei. Îmi amintesc cum mirosea afara, simţeam asfixiindu-mă sfârştiul de vară...

Amintirile care mi-au rămas sunt  paşnice, îmi amintesc mirosul fiecărui moment şi culoarea ce predomina. Câteodată mama îmi mângâie creţtetul şi zice „Biata copilă, prin câte a trecut.” ... dar eu nu îmi amintesc şi din ceea ce îmi amintesc, nu caut ca cineva să răscumpere tot răul pe care l-am întâmpinat. Cei ce mi-au greşit, i-am uitat, am ales să uit. Cei ce m-au nedreptăţit, i-am uitat, am ales să uit. Eu privesc înainte, în stânga şi în dreapta ca să văd dacă mi s-a alăturat ori m-a părăsit cineva, dar înapoi nu am să privesc, nu pentru a căuta vinovaţi, nu pentru a retrăii din nou ceva ce m-ar umple de venin din nou. 

Am avut destul timp, pentru prea mult timp în duh cel mai puternic anestezic al conştiinţei, deci, nu, mulţumesc. Sunt foarte fericită în starea aceasta, e mult mai uşor să ierţi şi să uiţi...

În schimb îmi amintesc de zilele în care fugeam pe câmpul din faţa casei după Cărăbuşi de Mai...

Îmi amintesc de zilele ploioase pe când împreună  cu baietii fugăream fetele, ameninţându-le cu râme. 

Amuzamentul cel mai uşor obţinut în curtea unei şcolii la sat.

Regret că nu mai trebuie să împart o caisă la şase persoane după un meci de fotbal şi detest că nu mai miros a cauciuc ars în nopţile de vară, că nu mai dăm foc la vreo roată de tractor găsită la gunoi, că nu mai stăm în jurul unui foc glumind şi povestind, că nu mai am ocazia să râd când vreunul din ei se aşează pe unul din prietenii mei imaginari.

 

(Fragment din "Cronicile din Otilia")

Pentru ei Tată, doar pentru ei

-Tată, vreau să Mă asculţi, ştiu că mă iubeşti mai presus de toate fiindcă sunt Fiul tău dar aduc înaintea Ta pe cineva şi este destul de important.

-Fiul Meu, zi-Mi.

-Tată, îţi aminteşti copila aceea de optsprezece ani despre care îţi vorbeam ieri?

-Mi-ai vorbit despre ea în fiecare zi, pe când era încă în burta mamei ei...

-Da... Da, ei bine, îţi aminteşti toate bătăilea în care a fost implicată, îţi aminteşti cât era de mândră de ea însăşi ... cât de prostuţă era? Îţi aminteşti cât de frică îi era de fapt şi cât de mult avea nevoie de o îmbrăţişare, suferea de-o supărare ce ar fi fost atât de uşor tratată cu o îmbrăţisare... Îţi aminteşti cât de mult şi-a dorit acea îmbrăţisare? Îţi aminteşti cea mai mare dezamăgire a ei? Îţi aminteşti cât de strictă era cu ea însăşi, îţi aminteşti cum îşi critica fiecare gest, fiecare lucru pe care îl făcea? Ştiu că îţi aminteşti de faptul că tot ce avea nevoie era acceptarea şi aprobarea celor din jurul ei. Îţi aminteşti prima dată când s-a revoltat împotriva Ta? Îţi mai aminteşti ce Ţi-a zis? ’’Ai face bine să Te cobori de acolo şi să mă repari! Ai face bine să Te mişti din loc şi să îmi araţi că îţi pasă, te rog...’’Ştiu că îţi aminteşti... Îţi aminteşti când pentru a se proteja a devenit răutăcioasă şi arogantă? Îţi aminteşti câte a făcut pentru a se proteja de cei din jurul ei? Îţi aminteşti vremea în care credea că toţi caută să o rănească? Îţi aminteşti perioada aceea în care oamenii i-au demonstrat că într-adevăr, căutau să o rănească? Îţi aminteşti cât de singură se simţea? Îţi aminteşti când a început să păcătuiască tot mai mult, şi Ne-a spus să ne ducem şi să o lăsăm în pace că nu Ne vrea? Îţi aminteşti perioada aceea în care s-a pierdut şi şi-a pierdut liniştea? Îţi aminteşti cât de mult vroia un lucru atât de uşor de obţinut, liniştea? îţi aminteşti cât de departe Ne-a împins? Îţi aminteşti cât de mult a greşit faţă de Noi şi cât de puţin a regretat? Îţi aminteşti cum refuza să Ne asculte, îţi aminteşti cum inima ei s-a solidificat practic? Îţi aminteşti cât de puţine şanse mai avea să supravieţuiască?Îţi aminteşti cât de greu îi era să se încreadă în Noi, să creadă că nu o să o lăsăm, că Noi, dintre toţi, Noi o putem ajuta şi putem fi necondiţionat alături de ea? Îţi aminteşti cum dintre Noi trei, cu Mine îi era cel mai greu să vorbească, parcă nici nu existam pentru ea? Îţi aminteşti cum am avut un plan pentru ea, încă dinanite să fie concepută şi totuşi, era o adolescentă revoltată, nici nu vroia să audă de Noi? Îţi aminteşti cât de încăpăţânată, negativistă, pesimistă şi ignorantă era? Ei bine, pentru ea am murit! Pentru ea am venit! Pentru cei bolnavi, pentru cei bolnavi... Nu ai o satisfacţie mai mare ca atunci când un pacient care are imposibil de multe boli incurabile e vindecat. Moartea mea i-a permis să renunţe la furie, prezenţa Mea i-a demonstrat că există cineva alături de ea care nu o abandonează niciodată. Ei, toţi ceilalţi nu pot să facă nimic comparativ cu ceea ce Eu pot. De când a fost un copil am fost cu ea, practic am fost cu ea, eram acolo în fiecare zi,în fiecare clipă până când problemele au fost prea multe şi vocea Mea nu a mai putut trece prin zidul ei fiindcă pur şi simplu ea nu M-a mai vrut. M-a supărat, M-a insultat, Mi-a zis să mă car de foarte multe ori dar aşteptam, aşteptam momentul potrivit. Era ca un bolnav ce îşi cerea externarea înainte de terminarea tratamentului, a hoinărit şi a trăit de pe-o zi pe alta până a devenit muribundă din punct de vedere spiritual, până ultima uncie de fericire sintetică s-a epuizat. Eu am fost ultima opţiune şi nu mă deranjează, pentru mulţi am fost ultima optiune, datorită unei boli, datorită unui necaz... Pe ea, pe ea am iubit-o enorm de mult, pe ea o iubesc enorm de mult!

-Ştiu asta Fiule, Tu îi iubeşti pe ţoţi însă nu toţi înţeleg strădania Ta, pe lângă moartea Ta, Tu eşti mereu înainte Mea, aducându-i în rugăciune.

-Îi iubesc, de aceea am murit pentru ei, fiindcă îi iubesc şi nu mă pot abţine, nu mă pot opri din a-i iubi.

-Da, şi ce doreşti să îi fac eu acestei copile?

-Vreau mă ajuţi să o păstrăm pe linia de plutire, a trecut prin atâtea, are nevoie de Noi şi până la urmă, suntem singura ei familie care într-adevăr, nu este supusă legilor fizice ale acestei lumii. Noi nu murim, noi nu dormim, noi nu lăsăm pe nimeni la necaz...

La taclale cu diavolul

Saga Stone - La taclale cu diavolul

Asculta mai multe audio acustica

Într-un univers ficţional, asemănător cu al nostru există o bătălie evidentă între forţele demonice şi oamenii care încă cred în Dumnezeu. ‘’Mere Vechi’’ prezintă o lume în care oamenii fac un pas înainte, un progres în relaţia lor cu Dumnezeul Triunitar al societăţii noastre actuale. Cartea urmăreşte progresul unei tinere pe nume Mara Vidiu şi al fratelui ei geamăn Matei în lupta pentru propriile suflete. De-a lungul cărţii alte personaje li se alătură, încetul cu încetul toţi împreună formează un vitraliu perfect. Un mare accent se pune pe dialogurile dintre personaje şi diavol, şi cea mai mare teamă a mea a fost ca povestea în sine să nu îi atragă prea mulţi fani. Evident că nu pot să redau cu exactitate caracterul diavolului, mai mult decât cunosc din textele biblice şi aici intervine imaginaţia şi viaţa de zi cu zi. Cazimir este o iubire veche şi neîmplinită a Marei, un tânăr de care aceasta se fereşte fiind conştietă – înainte ca diavolul să îi spună – că el este cea mai mare ispită pentru ea. Cartea începe cu ‘’Refugiu în Sud’’, capitol ce descrie schimbarea de domiciliu a Marei care o scapă pentru un timp de Cazimir, aceasta locuind într-un conac în pădurile Hellburgului (google it Hellburg - Arad) împreună cu fratele acesteia. Crezându-se la loc sigur aceasta se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Câteva capitole mai departe vom citi ‘’Binecuvântare’’, capitol ce descrie binecuvântarea Marei şi a lui Matei dar şi a unui alt personaj ce apare mai departe în carte şi de care Mara pare să se ataşeze. Supranaturalul este la el acasă, însă fără lumânări, pentagrame, cel puţin nu de partea celor ce luptă alături de Dumnezeu, avem şi câteva vrăjitoare însă am refuzat să descriu ritualuri, fie ele imaginare ori pe baza unei documentări (I don't like that stuff).

-Acum înţeleg ce doreşti, am înţeles aseară.
-Totuşi, ai bocit frumuşel, diavolul la fel de teatral se prefăcu a-şi şterge o lacrimă din colţul ochiului.
-Da, până depresia s-a apropiat, dar mi-a plăcut integritatea ta. Deşi ţi s-a pus la dispoziţie o cantitate enormă de imaginaţie, tu i-ai folosit imaginea pe post de prieten ascultător, ceea ce nu a fost niciodată.
-Într-adevăr, aceasta şi-a întors privirea într-altă direcţie.
-Ar fi fost mult mai uşor să ţi-l imaginezi aşa cum este: un tânăr plăcut la chip, şarmant şi mai presus de orice, interesat.
-Discuţia aceasta este încheiată…
-Am atins un punct sensibil cumva?
-Încerci?
-Reuşesc?
-Încerci…
-Mă cunoşti…
-Mă întrebi?
-Te întreb, de ce nu ţi-ai folosit imaginaţia pentru lucruri de-o altă natură?
-Aşa cum obişnuiam cândva?
-Exact!
-Fiindcă am învăţat mai târziu că îţi face plăcere.
-Şi evident, un am vrea un bătrân diavol satisfăcut, înţeleg.
-Mă bucur, dar trebuie să te laud deşi un sunt o fană a muncii tale, eşti un geniu malefic.
-Într-adevăr, însă pera puţini reuşesc să aprecieze adevărata valoare a geniului meu.
-Un îi poţi învinui. Eşti un Jack Spintecătorul al sufletelor lor, nimănui nu-i place să i se smulgă măruntaiele.
-E cumva un compliment?
-O constatare, doar că tu nu ai un gen pe care să îl preferi mai mult, atâta timp cât subiectul face parte din rasa umană, asta îl face potrivit gusturilor tale.
-Îmi plac cei convertiţi la credinţă mai mult, este atât de uşor să le întuneci mintea şi simţul competiţiei este principala mea unealtă, asta şi barierele dintre denominaţiile religioase.
-Ştiu, şi un alt lucru este interesant, ceea ce îi face să se poticnească. Oamenii iubesc să judece.
-Da, diavolul izbucni în râs, îţi vine să crezi cât de superficiali pot fi oamenii?
-Ştiu cât de superficiali pot fi oameni….
-Ah, chiar şi voi sunteţi judecaţi.
-În patria noastră un o să fim niciodată acceptaţi.
-Nu pare să te deranjeze prea mult.
-Un am motive să las asta să mă afecteze.
-Dar totuşi zi-mi te rog, aşa ca de la om la diavolul mult iubit cândva, această replică o făcu pe Mara să surâdă, zi-mi unde am greşit în ceea ce te priveşte.
-Ai făcut mişcarea potrivită mult prea târziu.
-Vrei să spui că de fapt greşeala mea constă în faptul că nu am pripit un om, o fiinţă umană în a lua o hotărâre în ceea ce te priveşte, cu aceeaşi atitudine teatrală reuşi să o amuze din nou şi din nou pe Mara care deja se obişnui cu modul lui de-a fi. Aşa mă cunoşti tu pe mine? continuă el. Sunt complet dezamăgit!
-Cine ar vrea un bătrân diavol satisfăcut, îl cită zâmbind.
-Trăiesc într-o lume atât de nedreaptă, subit luă atitudinea unui om istovit de puteri.
-Ce ai împotriva mea, deveni serioasă şi şi-a întors din nou privirea spre el.
-Fără exagerări, nu tot dar o parte considerabilă din iad.
-Logic ar fi să te întreb de ce…
-Întreabă-mă, o urmări timp de câteva secunde şi dezamăgit că refuză să îi facă jocul, continuă. Tu poţi scoate ce e mai bun dintr-un diavol, şi evident, se grăbi să adauge, ce e mai bun în sensul rău.
-Eşti ambiţios.
-Am nevoie de un hobby, atâta tot, zâmbi enigmatic, dar sunt dependent de munca, e în natura mea, concluzionă amuzat afişând din nou expresia unui om istovit.
-Încetează, începu să râdă, tu un oboseşti niciodată.
-Dar încerc, se scuză acesta, oricum, ai fost fiica mea preferată la un moment dat…
-Vreau să cred că un am păcătuit atât de mult.
-Ei bine, ai greşit la viaţa ta.
-Ştiu…
-Ai fost fiica mea preferată datorită potenţialului tău, imaginaţia cu care ai fost binecuvântată, talent pe care l-ai prelucrat datorită ambiţiei tale dar pe când să mă folosesc de el ţi s-a năzărit să-l cauţi pe Dumnezeu.
-Scuze, zâmbii apropiindu-se de el, atunci m-am născut din nou, un?
-Da, dar eu am rămas în inima ta prin
-Cazimi, se pripi să adauge.
-Exact, ştiam că atâta timp cât el există în viaţa ta tu erai posibil de zguduit, din temelii, accentuă ultimele cuvinte.
-Credeai asta.
-Da, până ai realizat care sunt lucrurile care te fac vulnerabilă, periada în care eşti vulnerabilă. Ţi-ai făcut un plan defensiv şi eşti norocoasă.
Mara îl privea întrebătoare fiindcă s-a oprit subit.
-De ce?
-Un pot să te presez mai mult decât poţi rezista. S-ar putea să crezi că un îmi poţi rezista însă asta este o regulă de aur între mine şi Dumnezeu. Vezi tu, omul poate lupta împotriva mea, aşa cum faci şi tu. Nu ai mereu succesul garantat dar încerci, cei ce cad în ispită sunt cei ce au ales la nivelul subconştientului. Eu un fac decât să insist puţin, să bat puţin la uşă, atâta tot dar eu un pot, un îmi este permis să presez mai mult decât îmi pot ei să reziste. Am încercat aseară să te ispitesc dat te pregătiseşi deja deşi sincer să fiu, la un moment dat credeam că aveai să cedezi.
-Şi eu credeam dar un îmi place să ies din graţiile lui Dumnezeu.
-Tu nu te supui din cauza fricii ci a dragostei tale faţă de El.
-Ştii, pentru un diavol, uneori poţi fi destul de civilizat.
La auzult acestei replici un zâmbet plin de amărăciune prinse viaţă pe buzele lui.
-Oricât de multă plăcere mi-ar face dialogul acesta, trebuie să mă retrag, şi ştiu, adăugă pripit, că pentru tine ar fi o adevărată plăcere să un mai vin dar, se ridică luându-şi serivieta de pe masă, asta este strict profesional, un am nimic personal cu tine.
-Mincinosule, începu să râdă, e foarte personal.
-Bine, poate doar puţin de tot.

Cine este tatăl vostru?

Saga Stone - Cine este tatăl vostru

Asculta mai multe audio acustica

Cate mi-ai iertat

Saga Stone - Cate mi-ai iertat

Asculta mai multe audio acustica


Adevărata mea plăcere este în aceste lucruri, în a scrie despre Dumnezeu, a vorbi altora despre ceva ce am trăit, despre ce am greşit şi despre faptul că există iertare. Am o siguranţă în ceea ce priveşte acest lucru.

''M-ai stricat''

Saga Stone - ''M-ai stricat''

Asculta mai multe audio acustica

M-ai stricat. Asta i-ar spune el, asta i-ar spune ea, este ceea ce toţi ajung să spună când încetează să fie ce au fost dar doar când devin conştienţi de asta. Sunt în căutarea persoanei potrivite. Dar în procesul de căutare, dacă ar fi să plecăm de la presupunerea că am fost perfecţi la început, pe cum suntem transmişi din mână în mână, în timp ce se joacă cu noi, ne îmbracă şi ne dezbracă de noi înşine ori ne croiesc un altul... în final, devenim imperfecţi.

Observaţie: acesta este un scurt-metraj în care vorbesc despre relaţii, şi fie că vreţi să recunoaşteţi asta sau nu, este adevărat. Sunt prea multe 'încercări' şi la fel de multe 'eşecuri' ... Avem nevoie să devenim responsabili în relaţiile noastre. Fie că vrem să acceptăm asta s-au nu, avem nevoie de călăuzire şi în cazul relaţiilor, aşa cum avem nevoie de călăuzire în orice privinţă.